Descriere
Ofer pregătire online la Informatică pentru elevii de liceu, atât pentru consolidarea materiei și recuperarea eventualelor lacune, cât și pentru pregătirea examenului de BAC în limbajul C++.
Am absolvit Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Transilvania din Brașov, specializarea Informatică, obținând media 10 la examenul de licență. În prezent sunt înscrisă la programul de master TMISS și activez în zona de Data Analytics & Artificial Intelligence precum și workshop facilitator și trainer.
În timpul ședințelor pun accent pe înțelegerea logicii și a algoritmilor, nu pe memorarea unor rezolvări. Explicațiile și exercițiile sunt adaptate nivelului fiecărui elev, astfel încât putem porni atât de la noțiunile de bază, cât și direct de la probleme de nivel BAC.
Lucrăm, în funcție de necesități:
• elementele de bază ale limbajului C++;
• structuri alternative și repetitive;
• vectori și matrice;
• șiruri de caractere;
• subprograme;
• recursivitate;
• algoritmi și tehnici de rezolvare;
• exerciții și variante în stil BAC.
Folosesc fișe și materiale de lucru proprii, organizate progresiv pe capitole și niveluri de dificultate. Elevul poate primi și exerciții suplimentare pentru lucru individual.
La început stabilim nivelul actual, obiectivul urmărit și capitolele care necesită mai multă atenție, apoi construim un plan de pregătire potrivit.
Ședințele se desfășoară online și durează 90 de minute.
Scopul este ca elevul să învețe să gândească și să rezolve singur probleme noi, nu doar să reproducă modele deja întâlnite.