Descriere
Sunt studentă la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica București și absolventă a Colegiului Național „Cantemir Vodă”, profil matematică-informatică intensiv.
Am obținut nota 10 la probele de matematică și informatică și ofer meditații de peste 6 ani.
De-a lungul timpului am lucrat cu elevi de toate nivelurile — de la cei care simțeau că „nu sunt buni la mate” până la cei care urmăresc performanța. Am colaborat aproape un an cu un centru de meditații, experiență care mi-a arătat cât de mult contează ca educația să fie personală, nu industrială.
În ședințele mele, timpul nu e o limită — le prelungesc atunci când e nevoie, fără costuri suplimentare, pentru ca elevul să plece cu totul clarificat.
Pregătesc teme și materiale personalizate, concepute pentru nevoile fiecărui elev, iar lecțiile sunt în format digital, ușor de accesat oricând.
Cred cu îndârjire că orice elev poate reuși dacă este ghidat cu răbdare și logică. Scopul meu nu e doar să explic materia, ci să redau încrederea că se poate.